Vote for Alexandra!

Continui slalomul prin politica adolescenţilor şi mă opresc la următorul candidat. Este ambiţioasă, optimistă şi adoră provocările. Poate din acest motiv este şefa clasei, cea cu procesele verbale, tabele şi cereri. Dar mai simplu de reţinut, Alexandra Rusu.

A intrat în lupta pentru funcţia de consilier în cadrul “Consiliului local al tinerilor”  din municipiul Roman, pentru a dovedi că şi vocea tinerilor trebuie ascultată. Are un dezvoltat simţ al responsabilităţii şi un caracter puternic. Nu îi lipseşte nici atitudinea de lider, pe care eu o consider un atuu.. Matematica sa impecabilă ne arată că Alexandra poate gestiona “veniturile” adolescenţilor romaşcani. Onestitatea, sociabilitatea şi altruismul sunt alte părţi din  caracterul său. Activităţile sale ca “teenager” nu sunt uitate,  aşa că timpul liber şi-l petrece în compania prietenilor , rămânându-le loială.

Dacă doreşti să afli mai multe despre ea şi proiectele sale, dar şi despre celălalt candidat, ambii colegii mei, ai o singură misiune: votează-i! Şi adolescenţii au un cuvânt important în societatea de astăzi. Însă piesa lipsă este un reprezentant.

Go, George!

Ştiu că până acum nu am abordat niciun subiect cu iz politic. Asta pentru că nu cei de la putere contează, ci aceia care vor ajunge acolo.

Sunt adolescenţi cu idealuri, inteligenţi şi pragmatici. Însă aceste calităţi nu sunt suficiente pentru a-l descrie pe candidatul la funcţia de consilier, din cadrul “Consiliului local al tinerilor”, municipiul Roman. Noi îi spunem simplu, George. Mai exact, George Leonte. Ce aş putea zice despre el?  Nici nu ştiu de unde să încep. E colegul meu de un an şi jumătate şi în tot acest timp a dat dovadă de maturitate, deşi vârsta e în antiteză cu această trăsătură. Este inteligent şi isteţ în acelaşi timp. 

Să nu uit nici de preocupările adolescentine. Pentru că de altfel, ce doresc să promovez? Un licean care ştie să îmbine munca şi seriozitatea cu distracţia şi activităţile de “teenager”!

Aşa că ar trebui să mergem la vot, căci până la 18 ani doar aici ne putem exprima. Şi da! Sunt singurele alegeri corecte!

A world full of magic

Îmi place să citesc. Întotdeauna mi-a plăcut. Setea pentru lectură a fost alimentată înainte de a descoperi magia cuvântului. Poveştile fabuloase citite de mama în fiecare zi, până am ajuns să reţin fragmente întregi, mi-au arătat că Universul literaturii îţi poate oferi imaginaţie.

Am avut cărţi preferate care mi-au cunoscut lacrimile şi tristeţea, în care mi-am dorit să fiu personaj măcar o zi. “Legendele Olimpului” a fost citită de nenumărate ori, cu speranţa că mă voi regăsi într-o zeiţă. Pentru Rémi din “Singur pe lume” am udat multe pagini, în timp ce “Colţ Alb” m-a învăţat ce e tristeţea.

Şi am crescut. Împreună cu Jules Verne am vizitat toată lumea. Am făcut “Ocolul pământului în 80 de zile”, am stat “Cinci săptămâni în balon”, pentru ca apoi să poposim la “Castelul din Carpaţi”. După astfel de aventuri, am aşteptat finalul fericit din “Prinţ şi cerşetor” pe care la început o abandonasem. O altă carte pe care am citit-o cu plăcere a fost “Gargantua şi Pantagruel”.

M-am maturizat, în timp ce pasiunea pentru lectură creştea odată cu mine. S-au schimbat şi preferinţele, de altfel. M-am izbit de realitate în “Crimă şi pedeapsă” a lui Dostoievski, dar şi “Fructele maniei” mi-au pus în faţă lupta pentru a trăi. Elisabeth şi replicile sale acide din “Mândire şi prejudecată” au fost pe gustul meu. În “Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu am descoperit tehnici psihologice, iar în “Adam şi Eva” mi-au fost relevate cele şapte vieţi umane. În “Scrisoare de dragoste”, “Steaua fără nume” şi “Nuntă în cer” am descoperit personaje ce se confruntau cu propriile sentimente. De ce nu aş recomanda “Ghidul nesimţitului”,  ce îţi înveseleşte ziua, dar şi “Labirintul” lui Kate Mosse care îţi oferă suspans.                                          

Aceste cărţi sunt o parte din mine, căci ele au contribuit la maturizarea mea intelectuală. Îmi pare rău că nu le-am enumerat pe toate, însă “secretul de a fi plicticos, este de a spune totul”. Le mulţumesc personajelor care m-au inspirat, însă meritul pentru ceea ce am dobândit este al părinţilor, căci ei mi-au format încă de mică un Univers literar.

Crăciun, copilărie şi emoţie

Acum nouă ani, Crăciunul avea alt înţeles pentru mine. Mirosul puternic de brad, Moşu`, bunătăţile care te atrăgeau în bucătărie, seara de Ajun, când câţiva pici cu nasul roşu şi îngheţat cântau frumoase colinde, fac parte din copilăria mea. Aşa vreau să îmi amintesc aceste momente: neatinse de microbul adolescenţei.

Pe parcursul anilor mi-am modificat viziunea asupra acestei perioade. Privesc totul ca nişte instrucţiuni de instalare a unui program – o rutină plictisitoare. Curăţenia de iarnă, furatul bomboanelor de sub brad, mâncatul cremei pentru prăjituri ( deşi era interzis ) nu îmi mai dau aceeaşi emoţie din copilărie. Acum mi se par banale. Înainte mă uitam uimită cum din cuptor ies preparatele preferate. În prezent, stau liniştită în faţa computerului, în timp ce acolo, în bucătărie, magia îşi pune amprenta asupra gastronomiei. Pe Moşu` nu îl mai aşteaptă nimeni; asta de când am aflat că nu există. S-a întâmplat demult, pe când aveam doar, hmm, 10 ani? Am considerat că a fost un pas spre adolescenţă, mi-am şters lacrimile şi am continuat să cresc. Colindele sunt atât de clişeice… în fiecare an aceleaşi. Puse pe repeat şi eventual un playback. Însă momentul când o fetiţă îşi foloseşte ultima răsuflare pentru a îţi spune “Sărbători fericite”, e de nepreţuit. M-am întrebat mereu ce reprezintă globurile din brad, dar nu am găsit un răspuns. Am învăţat cuminte că în Ajun sau înainte, se decorează coniferul, iar la final se aprind beculeţele multicolore. Ultimul pas e steluţa din vârf, iar apoi, bucuroasă că s-a terminat ritualul, întorc ultima pagină a unei cărţi.

De ce nu mai pot privi Crăciunul cum o făceam în copilărie? De ce trebuie ca odată cu înaintarea în vârstă să vedem totul ca o serie de obligaţii? Dacă am avea şansa ca în pragul sărbătorilor să ne schimbăm sufletul cu a  unui copil, câţi dintre noi ar face-o?

Opriţi maşina timpului!

Ori s-a stricat maneta, ori cineva a intrat în posesia maşinii timpului. Orele se derulează într-un ritm alert, minutele sunt… prea puţine, iar secundele, pff, inexistente. Pentru mine,ZIUA este echivalentă cu UN MOMENT.

Din cauza acestor aspecte suntem limitaţi de “bariera” pe care nu o putem percepe, dar care există. De ce nu suntem mai presus de timp? De ce nu îl putem controla? Astfel ar fi forţat să construiască totul în favoarea noastră, să stagneze în clipele perfecte, să se întoarcă în trecut când dorim să reparăm o greşeală majoră şi să înainteze înceeet mai mereu. O dată pe săptămână utilizăm cuvintele: “Scuze, nu am avut timp.” sau “Sunt în criză de timp.” Am constatat că repetăm frecvent întrebarea: “Cât e ceasul?” Blamăm tot ceea ce se termină cu măsurabil căci, deh, am vrea să nu mai depindem de unităţi de măsură, ci să fim îndeajuns de puternici să controlăm totul. Ar fi bine dacă aş ajunge la volanul maşinii timpului. Oare am nevoie de instrucţiuni sau carnet de conducere? Sau elementul principal este imaginaţia?

 Până atunci, însă, trebuie să ma supun minutelor care îmi coordonează fiecare moment al vieţii. Şi dacă în viitor vom fi capabili să modificăm ceva din rutină, acel “ceva” se va materializa în principalele 24 de ore.

Succesul, o artă?

“Succesul? Ireal, un punct dificil de atins. Iar pentru a cuceri topul avem nevoie de adevărate armuri dacice.”, am tinde să spunem. Însă acesta nu e motto-ul meu în viaţă. Mereu am crezut că pot fi mai presus de ceilalţi şi mi-am supraestimat puterile. Însă şi optimisul e o armă ce te ajută în lupta pentru cucerirea succesului. De-a lungul timpului am încercat să găsesc reţeta potrivită, deşi nu am ajuns la forma completă. În final am compus o listă a celor 7 lucruri ce definesc succesul sau piramida succesului:

1. Ambiţia – prima pe listă şi cea mai importantă. Fără aceasta nu poţi construi treptele spre vârful piramidei succesului. Mai simplu, baza realizării. Ea este cea care îţi garantează împlinirea în toate aspectele vieţii.
2. Perseverenţa – dacă am spune că ambiţia este lacătul uşii ce ne desparte de succes, atunci perseverenţa s-ar metamorfoza într-o cheie.
3. Narcisism – este bine uneori ( nu mereu ) să te consideri centrul Universului. După ce îndeplineşti această cerinţă vei fi mai sigur pe tine. Nu te subaprecia în fiecare moment, căci dispare şi încrederea de sine.
4. Optimism – cum să îţi lipseasca? Zâmbeşte, spune-ţi că totul va fi bine!
5. Egoism – se poate folosi în cazuri de urgenţă. E bine să îl ai la îndemână. Nu se ştie niciodată când îţi va fi de folos.
6. Muncă – ar trebui să stea lângă “ambiţie” şi ”perseverenţă”. Rolul său e poate mai important decât al celor enumerate mai sus.
7. Atitudine – de ce nu? Nu vei câştiga nimic stând în lumea ta şi tăcând atunci când poate ai ceva important de spus. Îndrăzneşte!

E bine de ştiut că şi experienţa are rolul său. Însă la vârsta mea nu o pot adăuga, încă, în lista de mai sus. Aspectele enumerate sunt suficiente şi îmi aduc în fiecare zi cantitatea recomandată de fericire.

Cool & uncool?

Un dicţionar de acum 20 de ani îţi relevă o multitudine de definiţii şi interpretări. Însă dacă ai căuta termenul “cool”, nu ai găsi decât o filă albă. De ce? Pentru că în acea perioadă nu exista. Statutul de a fi cool a câştigat teren în lupta cu timpul, reuşind să împartă populaţia în două categorii.

 E uncool să citeşti în timpul liber? Sau e mai cool să ai o viaţă virtuală pe facebook şi twitter? E uncool să mergi la şcoală cu autobuzul în loc să foloseşti maşina? Sunt simple întrebări care îţi zboară prin minte pentru a afla sensul acestui argou. Factorul de coolness depinde de noua colecţie a unui vestit designer sau de numărul de postări pe o reţea socială. Însă elementul care contează e propria persoană. Trebuie să ai în vedere micile lucruri care îţi fac ziua mai frumoasă şi să uiţi de tendinţe. Cool e ceea ce îţi place, ceea ce îţi oferă adevărate sentimente. E discul vinyl, atât de vechi, dar care îţi umple camera de armonie. E cartea preferată pe care ai citit-o de nenumărate ori. E piesa de teatru care ţi-a lăsat o amintire plăcută. Bunica e cool pentru că în încercarea sa de a se conforma cu noutăţile, se reinventează. Cool sunt cei care trăiesc după propriile reguli, mai exact, artiştii. Ei au lumea lor, construită pe o bază bine conturată: imaginaţia. Au spus NU clişeelor şi au format noi concepte care îi definesc. Nu se trezesc atunci când toată lumea o face, ci atunci când simt că e necesar.

Până la urmă, o întoarcere în trecut ar demonstra că termenul “cool” era cunoscut încă de pe atunci, însă sub altă formă. Uncool poate fi comparat cu “Nu îmi mai place”, iar opusului său îi punem alături un motto:”Mi se potriveşte, îl/o cumpăr!” Nu firea umană s-a schimbat, ci doar perspectiva din care gandim.

Liber la scris… de mână!

Am preluat o leapşă de la Radu, iniţiată de utopiabalcanică. Ar trebui să dovedesc că ştiu să scriu de mână.

Încă mi se pare interesant cum pot prinde contur cuvintele pe o pagină de caiet, şi asta doar cu puţin ajutor din partea mea. Până acum câteva luni mă foloseam de pix ( şi de creion ). Dar am regăsit fantezia stiloului, aşa că m-am întors la vechiul prieten. Ce vals suav dansează pe o foaie! Îl recomand.

Dau leapşa mai departe tuturor celor care vor să o preia.

If you were in my shoes…

Gândindu-te la o ţinută office sau o rochie de seară, trebuie să adaugi şi pantofii. Poate unora dintre noi înălţimea le impune tocuri modeste ( vezi eu ), iar celelalte profită şi optează pentru extremă. Însă când dorim să scoatem în evidenţă picioarele deja lungi, uităm de “interdicţii” şi ne dedicăm total shopping-ului.

 E bine că pantofii cu toc aparţin doar nouă, femeilor. Ei sunt cei care ne definesc, care ne oferă o anumită personalitate atunci când ne aflăm la zece cm distanţă de pământ; ei ne înalţă şi ne fac să fim mai presus decât opoziţia, adică bărbaţii. Nu au cum să nu îţi placă. Îi iubeşti din prima clipă în care îi vezi şi faci totul pentru a-i avea. Îi divinizezi atunci când îi deţii şi consideri că e o onoare să îi porţi.. Cred că fiecare pantof din magazine îşi are propriul cumpărător. Chiar dacă sunt probaţi de diverse persoane, ei nu te trădează. Îşi modelează mărimea, forma sau culoarea pentru a nu fi luaţi. Te aşteaptă, căci ştiu că eşti cea potrivită.

Toamna, ei ne alină melancolia. Pentru zilele plăcute ale acestui sezon mă gândeam la pantofii gri de mai jos. Catifelaţi, cu un strop de eleganţă, îi putem purta cu jeansi, o fustă sau un sarafan. Când plouă, botinele negre din satin fac mersul mai plăcut printre stropi. Dacă nu dorim să pierdem ocazia, mai alegem şi pantofii mov. E o culoare plăcută, au tocuri înalte şi îi putem purta chiar şi pe la şcoală. Vrem ceva clasic? Din piele neagră, toc confortabil şi model interesant, aceşti pantofi sunt pretenţioşi, dar şi un must-have.

Alegerile mele pentru toamnă sunt puţine, dar plăcute şi interesante.

Noi legi la orizont!

În ultimele luni toată lumea era agitată cu legile educaţiei. Ba se schimbă, ba rămâne la forma iniţială, ba se modifică parţial. Acum, au ajuns şi ei la o soluţie comună. Cu roşu e ce ne interesează.

 Legile Educaţiei modifică bacul, curricula şi promovarea în universităţi

 -         învăţământ obligatoriu de 11 ani (primele zece clase plus grupa pregătitoare)
- evaluarea din doi în doi ani a elevilor: în clasa a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a
- cont în valoare de 500 de euro pentru fiecare nou-născut, banii urmând a fi folosiţi în scop educaţional la împlinirea vârstei de 14 ani
-  restructurarea curriculei: doar 60% din ceea ce se va preda la clasă va avea aceeaşi formă în toate şcolile, 20% fiind lăsată la decizia şcolii, iar 20% la dispoziţia profesorului
- bacalaureat structurat în două etape: una în timpul celui de-al doilea semestru ce va consta în testarea competenţelor de comunicare şi a celor digitale şi una la finalul clasei a XII-a în care elevii vor susţine examen scris la trei materii
 - directorii de şcoli- aleşi prin concurs la nivelul unităţii de învăţământ, cu obligaţia de a se autosuspenda din funcţiile politice
 - promovare universitară pe baza competenţelor, şi nu a vechimii
- interdicţia ocupării funcţiilor de conducere în cadrul aceleiaşi catedre pentru rudele de grad I şi II
- ierarhizarea programelor de studii şi a universităţilor
 -libertatea senatelor de a stabili modelul asumat de universitate: tradiţional sau corporatist
- pedepsirea abuzului de autonomie universitară prin tîierea de fonduri, demiterea rectorului şi desfiinţarea instituţiei

 

Nu au realizat mari modificări. Cert este că eu nu cred ideea cu acel cont de 500 de euro. Le tremurau mâinile când adăugau câte 1 leu la alocaţie; şi să fim sinceri. E o sumă infimă faţă de ceea ce ne promit acum, cu noile legi. Absolvenţii de-a 12-a din 2010 vor fi şi ei folosiţi pentru “experimente guvernamentale”, aşa cum generaţia mea a fost “utilizată” pentru a observa efectele tezelor unice. Din punctul meu de vedere bacalaureatul la trei materii e o idee… bună. De ce să mai dau o probă în afara profilului meu? ( Ex: sport, geografie, istorie etc. ) Mi se părea destul de inutil. Eu, în patru ani, studiez biologie, chimie şi fizică. Ce rol mai au cele mai sus menţionate?

Restructurarea curriculei. Cu ce ajută această prevedere elevul? 20% e lăsat la dispoziţia profesorului. Mi se pare că se aseamănă cu acele capitole opţionale care se predau în funcţie de profil. 20% va fi decizia şcolii. Cum aşa? Profesorii de română vor  stabili lecţiile la matematică sau invers? Cred că rămâne tot la atitudinea dascălului ce predă la materia respectivă. Un mic calcul şi = 40% decide cel de la catedră. Dacă e unul îngăduitor, mai sare peste. Dacă nu, mai adaugă câte ceva.

Mai am o singură întrebare. În semestrul doi, anul acesta, vor fi aceleaşi legi? Sau le vor schimba în iarnă?  

Info:Gandul.info(click)