O poveste* despre veşnica problemă a sistemului românesc. Un clişeu.

Totul începe când mă înscriu nu ştiu pe ce site, pentru a primi o oarecare revistă prin poştă. În prima lună poştaşul îmi aduce publicaţia la timp, ceea ce m-a surprins. Entuziasmată, îmi schimb părerea despre angajaţi şi aştept celălalt număr. Dar… surpriză! De această dată, revista nu mi-a fost livrată “în timp real”. Aştept, dar încep să mă plictisesc. Şi uite aşa în sezonul de vară nu am văzut măcar o pagină. Acest incident s-a mai repetat şi am decis să nu mai am încredere în Poşta Română.

Mulţi se întreabă de ce oamenii au abandonat scrisorile şi au spus “Bun venit!” poştei electronice ( e-mail ). De aia! Rişti ca “epistola” să nu ajungă la timp la destinatar sau în cel mai rău caz, deloc. De ce eziţi să trimiţi un colet? S-ar putea să soseacă “controlat” sau distrus. Acum nu se mai ţine cont că pe pachet scrie “FRAGIL”.

Unii angajaţi ai poştei nu îşi fac treaba. Doamnele de la ghişeu dau dovadă de atitudine atunci când desfac ambalajul revistei, trec prin paginile ei, pun publicaţia înapoi şi uite aşa te trezeşti că ţi-a umblat cineva în corespondenţă.

Nu am apelat eu deseori la serviciile poştei. Chiar rar, dacă meditez. De ce să mai scriu un “răvaş” dacă ştiu că nu va ajunge la destinaţie? Un simplu e-mail e suficient. Rapid, direct şi practic. Las Poşta Română cu defectele ei şi îmbrăţişez tehnologia.

_________________________________________

*Bazată pe fapte reale