Cu şi despre maturitate

Vârsta este doar un număr” ,   într-adevăr. Însă e şi un cumul de experienţe. Şi cumva, în această aglomeraţie cotidiană, ne lăsăm prinşi în capcana asocierii. Aşa-numitul moment ideal  este cameleonic, într-o continuă tranziţie şi i se atribuie permanent câte o obligaţie corespunzătoare formei luate. Există o fugă permanentă în a-l descoperi, iar în urma acestui maraton rămâne , poate, un munte de decizii ce încă îşi asteaptă docile echivalentul în ani. Căci, da!, idealul  a luat forma vârstei, iar timpul nu face decât să îl îndepărteze, iar pe noi să ne angreneze într-un “treasure hunt” modern.aaeaaqaaaaaaaapwaaaajdayn2exztniltbjmmytngq2ny1hyzm5ltliotgyzwrkzjazyg

Căutăm…  cunoaştere, diversitate, evoluţie. Căci progresul  modelează, conferă substanţă şi  ridică vălul subţire de superficialitate. E drept, necesită timp, însă are nevoie şi de sete neîncetată de cunoaştere, de acea curiozitate fără margini. O reţetă,  aparent simplă, pentru a depăşi barierele  impuse de ani.  Se visează, se schiţează planuri de viitor… uneori poate prea în viitor. Se echivalează maturitatea cu materialul când, de fapt, aceasta izvorăşte din experienţe diverse. Este definită de fluxul de idei, diplomaţie, de echilibrul dintre minte şi suflet. Dar, poate cel mai important, este conturată de cunoaştere.

Vârsta, un număr.  Produsul diversităţii. La fel şi maturitatea.

 

Ploaie de idei pe Strada Fictiunii

Cuprinsă de entuziasm şi curiozitate Andreea închise ochii şi, fără să mai ezite, alese un punct de pe hartă. Călătorise de nenumărate ori, însă de fiecare dată o încercau diverse sentimente care se transpuneau în emoţie, fascinaţie şi teamă de necunoscut. Știa că, alegându-şi astfel destinaţia, ar putea ajunge în locuri cunoscute, însă mai ştia că se află în posesia unei modalităţi rare de călătorie.

Descoperise harta din întâmplare, în colţul întunecat şi prăfuit al anticariatului şi, fără să stea pe gânduri, o cumpără. Mai târziu avea să afle că o simplă dorinţă, amestecată cu indicarea locului râvnit, reprezenta biletul sigur de voiaj.

cae2117e5e90d19b152a65ecd73c4b3d     Rememorând rapid fiecare destinaţie anterioară, deschise ochii şi căzu pradă uimirii. Se afla într-o locaţie neîntâlnită până atunci; însă pe cât era de nouă, pe atât de ciudată şi interesantă era. Întreg oraşul era învăluit într-o ceaţă densă, desprinsă parcă din poveşti, iar în jurul său putea simţi un aer de mister sau poate de magie. Fiecare intersecţie şi casă, fiecare persoană întâlnită în drum exercita asupra sa o atracţie întâlnită doar în cărţi. Rătăcind cu precauţie, Andreea observă că ajunse pe Strada Ficţiunii din marele oraş All. Ceva din întreaga aşezare i se părea cunoscut, de parcă mai păşise cândva pe aleile sale. Şi, de când ajunse acolo, mii de idei îi invadaseră mintea dansând, ţopăind, recreând poveşti odată citite. Însă, curând, avea să observe că nu rătăcea într-un loc banal, aşa cum nici harta sa nu o adusese în orice oraş. Un semn atârnat de balconul primei case de pe stradă o ghida spre “Poet’s Corner”. Animată de oportunitate,  o luă la fugă pe scările de la intrare; înăuntru, spre marea sa surpriză, se întâlni cu Sam, AJ şi celelalte personaje create de Tamara Ireland Stone în “Every last word. A schimbat impresii, a citit poezii, fără să creadă că visele chiar devin realitate. În camerele de la etaj, Andreea a poposit preţ de câteva ore în biblioteca misterioasă a lui Mikkel Birkegaard pentru a putea răsfoi câteva romane umbrite de necunoscut.

Apoi, revenind pe Strada Ficţiunii, se întâlni cu Jane Austen pe care nu ezită să o întrebe despre farmecul aparte al lui Elizabeth Bennet şi despre adevăratele prejudecăţi ale acelei epoci. La patiseria din colţ Andreea avu oportunitatea să înşire câteva fraze în viitorul roman al lui Dan Brown, în timp ce acesta îşi savura liniştit croissantul.

Cu Dostoievski zăbovi mult timp… Fiecare cuvânt, fiecare gând împărtăşit cu el i se păreau ireale, dar profunde; orice idee avea un înţeles aparte şi, curând, Andreea se izbi de “realitatea” cărţilor lui Dostoievski. La petrecerea dată de cu seară, Andreea a cunoscut-o pe Harper Lee şi a realizat că a ucide o pasăre cântătoare este, cumva, otrava moralităţii. S-a mai lovit, în treacăt, de Nabokov şi a sa Lolita, iar la finalul unei nopţi magice s-a întâlnit şi cu gazda petrecerii, Holly Golightly. Se pare că şi Truman Capote îşi are locuinţa pe Strada Ficţiunii.

Ieşind în aerul rece al nopţii, Andreea constată că ajunsese la destinaţia mult dorită, în care toţi autorii şi personajele preferate îşi dau întâlnire pentru a scrie o întreagă istorie a ficţiunii. Fiecare dintre aceştia i-au transmis Andreei sentimente unice prin zecile de cărţi citite şi i-au dăruit idei noi pentru situaţii neaşteptate.

Deci, cumva, Strada Ficţiunii este o sursă continuă de inspiraţie!

Dacă…

Avem prea mult timp şi prea puţin curaj. Avem prea multe întrebări, însă răspunsurile apar cam rar. Suntem limitaţi de conştiinţă, graniţe invizibile ale societăţii, prejudecăţi  şi false păreri. Ne mulăm în funcţie de situaţie, de anturaj, de diferite vorbe. Orice vis, fiecare dorinţă devine un clişeu început cu “dacă aş” şi finalizat brusc cu “însă nu”.  Ce ne caracterizează sunt doar câteva fraze neîncheiate, care îşi aşteaptă finalul…images

Dacă” a devenit definiţia succintă a iluziei şi a dorinţei ascunse. Personalizează un viitor incert şi aduce în prim plan nesiguranţa.  E sinonim al temerilor, al supoziţiilor, al încercărilor. Spune diferite poveşti despre atitudine, încredere şi  curaj. Emană pesimism.

Totuşi, fiecare dacă” poate lua forma începutului. Poate să ne recreeze, să ne redefinească, să ne transpună într-o altă situaţie şi, nu în ultimul rând, să ne îmbrace în necunoscut. Totul depinde de noi înşine, de sensul pe care dorim să i-l atribuim şi cât de dispuşi suntem să ne lăsăm purtaţi de vise… Noi suntem cei ce îi atribuim puterea acestui “cameleon gramatical”.

În final, de care parte a liniei ne aflăm? Încercăm noi să îi dăm un sens unic sau ne lăsăm conduşi de circumstanţe?

Fericirea e subiectiva

    Formulăm definiții universale pentru fiecare element care ne caracterizează existența. Ne lăsăm pierduți ȋn dansul lent al cuvintelor ce fac necontenit piruete ȋn jurul nostru și uităm să oferim propriile interpretări lucrurilor care contează cu adevărat. Lăsăm obiectivismul să ȋnlocuiască treptat orice urmă de atingere personală, astfel devenind ușor de comparat, mental, cu restul. Sentimentul de generalizare ne acaparează, da… ȋnsă fericirea cine o poate ȋncadra ȋn categoria de universal?

    happiness-keep-calm-photography-quote-Favim.com-208054 Fericirea e subiectivă. Totodată e și instabilă; are nenumărate interpretări, ȋn fiecare zi altele. Este proiectată ȋn profunzimile sufletului de o privire ȋnsetată de beatitudine, de ȋmplinirea deplină și chiar de gesturi mărunte. De fapt, există moduri infinite ȋn care aceasta poate prinde rădăcini ȋn interiorul nostru.

    Fericirea este creată, dar la rândul său creează. Oferă unicitate prin căile prin care este ȋnțeleasă, definită și simțită. Dăruiește empatie, putere, liniște și schimbă diferite aspecte ale vieții. E ca un pictor, doar că pensula sa alunecă lin pe pânza albă a timpului colorând perspective și destine. Iar noi… rămânem la stadiul de autor al cărui manuscris intitulat generic “Fericirea” are nevoie de note de subsol pentru a căpăta un sens atât de personal nouă.

      Fericirea spune o poveste. Pentru ieri, pentru azi și pentru totdeauna… pentru fiecare ȋn parte.

The mirror to your soul

Privești, absent, fiecare reflexie a ceea ce compune ȋntregul concept fizic de “sine”. Vizualizezi, analizezi, cauți mereu aceleași trăsături perfecte sau imperfecte și nu uiți niciodată de limita dintre cele două. Cercetezi doar concretul, palpabilul, te limitezi la ceea ce ȋți e deja cunoscut, fără a trece de bariera, să-i spunem, anatomică. Unde ȋți este curajul, puțina nebunie care alimentează curiozitatea?  Unde ȋți este nevoia de a descoperi idealul sau, și mai bine, adevărata esență a sufletului?

Întreaga viață te afli ȋn căutarea elementelor care te definesc, persoanelor care aduc schimbare și noutate, ȋnsă ai observat că această cursă nu se termină? Îți fură energia, te epuizează, iar ȋn final ȋncă mai ai ȋntrebări, ȋncă mai cauți definiția exactă a sinelui. Ia o pauză. Întoarce oglinda care reflectă mai mult decât un chip obosit, așază-te confortabil și pregătește-te de o călătorie spre adevăratul “sine”. Sufletul. Detașează-te de ceea ce te ȋnconjoară, privește atent spre haosul interior, ȋnțelege că esența se află chiar ȋn acea dezordine de trăiri și sentimente. Nu ȋncerca să organizezi un loc ȋn care răvășeala spune mai multe despre tine decât orice cuvânt. Lasă-te pătruns de orice simțire, dansează lent pe muzica dictată de interior, călătorește spre cunoaștere. Acum spune-mi; cine ești cu adevărat?

Descriem fiecare zi, fiecare persoană ȋn câteva cuvinte. Însă ne este greu să găsim frazele necesare să ne caracterizeze. Ne ȋmpiedicăm de elemente fizice, banale, evităm să schițăm interiorul. Privind spre sine, eu mă regăsesc la ȋnceputul unui drum pavat cu sperante, iluzii, deziluzii… Stau neclintită și privesc cum copacii ȋnșirați de-a lungul său ȋnfloresc ȋncetișor, schimbându-mă. E liniște acum; e liniște fiindcă nu am ȋnceput să caut. Sunt conștientă că odată cu primii pași făcuți pe acel drum, haosul creat de sentimente mă va acapara; doar atunci voi ști că m-am regăsit. TU cine ești?

Secetă

     Imagine

   Fără o ploaie semnificativă de idei, cuvintele ȋncă ȋmi sunt ascunse sub stratul gros al tăcerii. Suferă, se zvârcolesc ȋn lanțurile banalului, se răzvrătesc continuu ȋncercând să capete un sens… să prindă viață. Așteaptă eliberarea din cotidianul lipsit de culori și ȋși doresc să facă parte dintr-o lume a imaginației, a perfectului.                  

    Sunt ȋnsetate. Râvnesc de luni ȋntregi la ploaia măruntă care le modelează forma și le orientează existența. Doar picăturile dese ale cunoașterii le readuc la suprafață și, prin diversitatea lor, le conturează, le conferă unicitate și le prezintă lumii. Nu am aflat ȋncă dacă doar de “ploaie” au nevoie pentru a renaște din tăcere, ȋnsă știu sigur că eu sunt cea care are puterea de a le arde și de a le găsi, treptat, sub stratul de cenușă. Eu sunt creatorul propriei minți, deci, a cuvintelor care țopăie nerăbdătoare ȋn gând, așteptând să facă cunoștință cu infinitul.

     Da! Odată ȋntipărite ȋn mintea și inimile noastre, cuvintele nu ne aparțin doar nouă, ci și  eternității. Nu e nimic mai profund ca un cuvânt scrijelit pe fiecare ramură a sufletului sau pe rădăcinile vieții. Cred că ajungem să căpătăm cu adevărat un sens al existenței doar  când chiar și cel mai mic cuvânt renaște din cenușa minții. Doar atunci suntem capabili să ȋnțelegem că suntem și creatori, nu doar marionete ale timpului; că suntem liberi, nu prizonieri ai destinului și că noi suntem stăpânii unei ploi torențiale: cea a cunoașterii.

    E secetă. E lipsă de povești, de fantezie, de magia din spatele fantasticului. E un teren arid care asteaptă dansul alert al ploii pentru a avea forța de a descătușa cuvintele. E o vară caniculară, ȋn care soarele ascunde esența…

Imagine

Who am I?

Sunt un actor al comediei numită “viață”. Sunt doar o piesă de șah care așteaptă cuminte mutarea finală, de victorie. Sunt o reflexie ȋn imensa oglindă a timpului sau poate o umbră docilă a egoului. Însă mai cred că sunt un amestec de definiții formulate, ȋn mod subiectiv, de cei din jurul meu, căci ȋn descrierea unei persoane nu este loc de obiectivitate.  Dar mai știu și că sunt formată din bucăți de trecut, prezent și viitor.

Imagine   Mă regăsesc ȋn imaginea pe care o descopăr dimineața, ȋn fiecare zâmbet, ȋn fiecare lacrimă, ȋn orice cuvânt, fiindcă toate acestea reprezintă rezultatul a ceea ce sunt, al acțiunilor mele. Nu, nu sunt definită doar de niște cuvinte adresate de oameni poate chiar străini sufletului meu, căci verba volant. Cred cu tărie că reacțiile pe care le provoc spun mai multe despre mine decât orice descriere elaborată, căci, sub impulsul de moment, fiecare dintre noi deține o anumită doză de obiectivism. Sunt ceea ce ȋmi doresc să fiu;  ȋn același timp,  iau sute de forme ȋn mintea celor din jur, mă transform ȋn altceva,  ȋnsă ȋn lumea materială rămân aceeași. Cuvintele-mi sunt zvâcniri ale sufletului și ale minții, privirea-mi reflectă sentimentele, iar acțiunile ȋmi devin un rezultat al rațiunii. Sunt un compus rezultat din amestecul dintre subiectivism și obiectivism: nu totul e real, ȋnsă undeva, acolo, e și adevăr…

Personalitatea mea e o scurtă poveste despre timp și ani. Cea de ieri devine cea de azi, iar aceasta privește mai departe…

Imagine