Liceu – cimitir al tinereţii mele!

Mintea mi-e plină cu gânduri şi amintiri, iar sufletul, cu sentimente. Şi toate pentru ceea ce a rămas în urmă. Privind înapoi, nu pot accepta că s-a sfârşit, aşa, deodată, fără a înţelege prea bine ce se întâmplă cu mine. E un haos permanent în minte şi trebuie să restabilesc liniştea.

Îmi amintesc când a apărut. Ca de fiecare dată, eram emoţionată. Începuse încă o etapă a maturizării mele şi trebuia să o depăşesc, să o înfrunt, dar şi să savurez micile plăceri oferite. Ştiam că acum trecusem la un alt nivel şi, bineînţeles, mă îndreptam spre alte provocări. În primele zile paşii îmi erau mărunţi, de parcă prudenţa m-ar fi însoţit oriunde; apoi s-a transformat în siguranţă de sine şi atitudine. Aşa am continuat primul an, temându-mă însă pentru ceea ce avea să urmeze. Agonia aşteptării a conturat idei bazate pe impresiile anterioare, însă nimic nu a fost cum mă aşteptam. Clasa a X-a nu a reprezentat nici o treime din primul an de liceu. Timpul mi s-a părut insuficient, de parcă cineva ne-ar fi anticipat ideile şi acum încerca să fure experienţele minunate ale acestei perioade. În comparaţie cu a IX-a, cel de-al doilea an a trecut pe lângă mine cu maximă viteză. Nici bine nu am realizat că nu mai sunt boboc, că deja se anunţase un sfârşit de clasa a X-a.  Da – a fost un an frumos. Excluzând partea cu orele de curs (având şi ea farmecul său), întâlnirile, plimbările şi ieşirile cu prietenii şi colegii au transformat rutina în distracţie. Astea în afara perimetrului şcolii. Însă pereţii aceia care ne-au “îngrădit” libertatea timp de 6 ore pe zi, pereţi pe care sunt numărate zilele ca la închisoare, păstrează amintiri ale râsetelor noastre, ale poveştilor depănate între colegi în timpul unor cursuri, ale dezamăgirilor; într-un cuvânt, ale experienţelor dintr-a  X-a. La anul îi părăsim, căci, deh, vom fi mari. Vom da un upgrade clasei, sentimentelor şi comportamentului.

La revedere, clasa a X-a! O singură dată m-am întâlnit cu tine, iar tu ai preferat să mă părăseşti atât de repede, încât nu te-am cunoscut suficient. Când am început să îţi descopăr diferite laturi, ai hotărât că e timpul ca eu să merg mai departe. Însă când se va descoperi o maşină a timpului, o să mă revezi. Nici eu nu am fost perfectă, dar nici tu!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s