Valorile mele, atitudinea mea!

Am deschis ochii într-o perioadă în care valorile morale erau puse la încercare de către o societate schimbată de noi mentalităţi. Bineînţeles, acestea nu puteau răzbate printr-un flux de modificări fără a suferi, la rândul lor, o transformare radicală. Cerinţe noi, atitudine nouă! Se pare că acesta este motto-ul după care se ghidează generaţia actuală şi implicit, generaţia mea.

Momentan suntem înconjuraţi de indivizi ce promovează incultura şi falsitatea, având astfel impresia că trăim printre copii fidele ale nonvalorii. Tentaţia de a renunţa la ceea ce ne caracterizează şi a adopta un stil deja cunoscut este inevitabilă, deoarece ni se oferă argumente cât mai plauzibile. Într-un mediu ca acesta, păstrarea principiilor, dar şi a originalităţii, devine o luptă acerbă în care doar o minte lucidă este învingătoare. Unicul element care mai poate menţine şi salva o mentalitate “sănătoasă’, este cultura. Totul depinde şi de receptivitatea oamenilor. Unii îmbrăţişează ideile promovate de aceasta, pe când alţii aleg să meargă pe drumul oferit de societate. Cultura îţi prezintă o altă realitate, îţi deschide poarta spre cunoştinţă şi îşi învaţă elevii docili cum să rămână fideli propriilor valori. Cultură nu e ceea ce ni se prezintă la televizor, ci acel ceva ce te face să îţi pui un semn de întrebare. Vreau să fiu ca toţi ceilalţi sau să fiu EU, riscând să mă trezesc catalogată ca fiind “diferită”? Căci da, în prezent, tot ceea ce nu se potriveşte modelului universal este “altfel”. Cultura nu este accesibilă oricui, aşa cum nici ea nu îşi alege elevii la întâmplare. Doar cei cărora li se citeşte din expresiile feţei dorinţa de schimbare au şansa de a primi micile învăţături.

Astfel îmi motivez alegerile făcute până acum şi asta pentru a-mi demonstra încă o dată că am bifat opţiunea potrivită. Îmi place să ştiu că pot fi diferită şi că nu mă identific cu ceilalţi. Am nevoie de un strop de originalitate pentru a mă simţi confortabil cu propria persoană. Valorile care mă conduc în această perioadă ambiguă a adolescenţei, îmi formează caracterul. Însă eu mă refer la cele morale, căci în jur le descoperim doar pe cele materiale, indispensabile pentru unii şi nefolositoare pentru alţii. Aşa că specificarea lor clarifică şi conturează personalitatea fiecărui individ. Valorile nu apar peste noapte şi nici după o simplă clipire, ci după ce am realizat cine suntem şi ce ne dorim pentru viitor. Ele nu sunt definite doar de o anumită circumstanţă, ci de o multitudine de factori pozitivi care acţionează asupra noastră încă de la cea mai mică vârstă. Nu pot afirma că am un singur model, căci aş minţi. Fiecare valoare pe care consider că o posed, a fost formată de mentori diferiţi, de la familie, la personaje din romanele favorite, dar şi modele negative, pe care am considerat că nu trebuie să le urmez. Corectitudinea am dobândit-o datorită ambelor surse; şi cea pozitivă, dar şi cea negativă. Prima care mi-a insuflat această valoare este familia. Sau poate este doar o moştenire. Cei ce mi-au dat viaţă şi m-au crescut au fost mereu conduşi de acest principiu, astfel că eu m-am dezvoltat într-un mediu în care incorectitudinea a creeat controverse. Trecând de bula protectivă a părinţilor, am constatat că în “lumea reală” nimic nu este cinstit.

Toţi îşi doresc să îşi atingă scopul prin diferite mijloace, astfel demonstrându-mi – indirect – mie că nimeni nu e aşa cum am fost învăţată. Oriunde m-aş afla: la şcoală, într-un magazin, la un concurs sau în faţa televizorului, observ că nicio persoană nu e caracterizată de corectitudine. Şi este ciudat faptul că tot noi, cei care nu am renunţat la această valoare, suntem dezavantajaţi. Bunul simţ derivă din cei şapte ani de acasă şi cu el defilez oriunde. Uneori mă tem că acesta se transformă în timiditate, însă încerc să păstrez o limită pentru a nu cădea într-o extremă. Mă întreb dacă această valoare mai este potrivită pentru societatea de astăzi, când indolenţa o înlocuieşte. Apoi mă trezesc şi îmi spun că omenirea are nevoie şi de bun simţ, căci astfel am deveni o populaţie violentă. Pe lângă cele două, am adăugat şi prietenia, valoarea ce ne dezvoltă afectivitatea, dar şi sociabilitatea. Prietenia este sinonim cu încrederea şi cu o relaţie bazată pe sentimente şi nu interese personale. Aceasta ne dezvoltă capacităţile de interacţionare cu cei din jur şi este valoarea ce se manifestă cel mai devreme.

Toată lumea prezintă valori, însă este prea ocupată cu banalităţiile actuale pentru a descoperi adevăratele sensuri. Termenul acesta atât de simplu, este complex în profunzimea sa, astfel că doar timpul aduce la suprafaţă cele mai bune caracteristici ale oamenilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s