Back-to-School Day

Prima zi dintr-un an şcolar e mereu la fel. Un amestec de sentimente de nelinişte, regrete şi curiozitatea unui nou început. Deşi în al treilea an de liceu ar trebui să fiu familiarizată cu toate aceste… festivităţi, dimineaţă sufletul mi-a trecut prin nişte schimbări.

  Bineînţeles, nu mai ştiu ce sunt emoţiile de boboc încă de acum doi ani. Sinceră să fiu, mă simt minunat în postura persoanei “mature”, care avertizează şi îndrumă proaspătul, naivul şi inocentul licean (da, şi noi am fost în aceeaşi situaţie). Toate acestea au loc datorită vechimii şi experienţei din colegiu. În 2008 povesteam despre viitoarea experienţă de boboc, iar la începutul verii încheiam capitolul “întâmplărilor de liceu”. Acum sunt pregătită pentru încă doi ani, pe care eu îi compar cu un nou volum al unui roman. De ce? După cum spuneam şi atunci, am dat un upgrade clasei, mutându-ne, fizic, căci gândul ne-a rămas în acelaşi loc, într-o nouă clădire. Se spune că nu eşti licean dacă nu îţi petreci măcar un singur an acolo. Dar o să observăm schimbările şi reacţiile adverse apărute pe parcurs şi poate o să contestăm acea afirmaţie. Cred că doar noua etichetă cu “XI C”, noua clasă, dar şi “migrarea” în sus-numita clădire au contribuit la numirea noastră ca “liceeni adevăraţi”.

  Acum suntem total pregătiţi, cred, pentru nouă luni de studiu, pentru schimbări în legile educaţiei şi pentru încă un an de distracţie. A happy Back-to-School Day! 🙂

Anunțuri

Un gând despre “Back-to-School Day

  1. Pingback: Back-to-School Day - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s