Life in the fab lane*

România e o ţară a “spectaculosului”, asta deoarece în fiecare sezon avem câte o nuntă sau un divorţ (după caz) al anului. Vedetele mioritice încearcă să demonstreze că  cel mai mare cont bancar e al lor, că tortul  e adus din occident şi că rochiile sunt unicate, iar în cazul divorţurilor, averile fiecăruia sunt făcute publice la fiecare emisiune. În final, totul ajunge în presă, inclusiv presupusele sume exorbitante cheltuite. Însă câte dintre acestea ne interesează cu adevărat?

Peste noapte, evenimentele mondene s-au înmulţit mai mult decât cele culturale, dovadă fiind şi rezultatele fabuloase de la BAC. De ce ar mai dori cineva să obţină măcar un 6 la examen, când o au ca exemplu/model de viaţă pe noua soţie a lui Borcea? Nu e mai incitant să îţi fie naş Becali şi să pleci în Miami? Întradevăr, de la un om de o deosebită valoare, ca cel anterior numit, poţi acumula cunoştinţe despre mediul afacerist, dar şi despre diplomaţie (punctul forte al acestuia). Şi aşa, măcar două luni de vară,  presa a vuit încercând să afle informaţii proaspete despre nunta sezonului. Tort cât o autostradă, voal de minim 1 km, rochie creată de un designer obscur (dar totuşi celebru), rezultând o petrecere aproape lipsită de fineţe. Înţelegem, a fost un moment special pentru tânăra soţie, dar, totuşi, se mai mărită fete (poate nu celebre) în întreaga ţară şi reuşesc să planifice un eveniment mai rafinat decât acesta. Mai mult de atât, sunt staruri din afară care au ţinut secretă întreaga ceremonie pentru câteva luni şi nu au mers de la o televiziune la alta cu lista de invitaţi. Dar aceştia nu locuiau în România…

Bineînţeles, înainte de o nuntă e şi un divorţ, momentul perfect pentru a se spăla rufele murdare în public. Probabil unii din peisajul monden nu au înţeles conceptul de privat sau de a nu da din casă, aşa că, pentru o bună perioadă, avem parte de un “reality show”. Întâi apare el, cu înregistrări şi mărturisiri, în general lucruri josnice la care nu s-ar preta omul care se vrea a fi. Ea încearcă să evite presa, păstrează distanţa, însă fostul soţ merge la diverse emisiuni cât pentru amândoi. Vrea copilul, acum nu-l mai vrea, plânge în faţa camerelor pentru că ţine la odraslă  apoi angajează o bonă. Serios, nu vreau să ştiu cu ce bani îţi întreţii copilul şi nici ce case mai ai. Da, am schimbat postul tv, dar şi pe celălalt tot de tine dau!

Să le explice un consilier de imagine ADEVĂRAT ce reprezintă discreţia şi cum o pot aplica în problemele personale. Ştirile, emisiunile, reclamele publicitare sunt pline de astfel de non-valori, vrem   altceva! Becali zicea recent că românul trebuie să mai vadă şi bogăţie şi să nu mai fie complexat de criza economică. Dar de ce am dori să fim martori la expunerea prostiei sale?

_____________________________________________________________

* A se observa nota ironică

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s