Viaţa ca o competiţie

“Viaţa nu e o cursă în care concurăm toţi pentru un premiu pe care l-a stabilit cineva.” (Robert Nozick)

Aş putea spune că viaţa, în sine, este o cursă. Suntem competitivi, egoişti şi oarecum egocentrişti. Măcar o dată, la primirea unor rezultate, am avut în gând “doar eu” şi ştim că trebuie să atingem un punct pentru a ne defini ca persoană. Însă suntem noi cei care ne alegem scopurile sau influenţa celor din jur contează mai mult?

Cred că acel “premiu” este stabilit atât de noi, cât şi de anturaj, într-o oarecare măsură. În goana de a ne dovedi că suntem capabili de un anumit lucru, uităm să analizăm ce vrem cu adevărat şi să stabilim dacă idealul pe care dorim să-l atingem se potriveşte cu propria persoană.  Suntem răpiţi de visele pe care ni le construim în jurul scopului suprem şi astfel totul se transformă într-o cursă egoistă a ambiţiei noastre. Da, ambiţia e cea care ne fură adevăratele speranţe şi ne aruncă în mijlocul concurenţei, lăsându-ne uneori fără scrupule. Deobicei, tindem să alegem dificilul, idealul atât de greu de realizat, doar pentru a ne vedea limitele şi capacitatea. Dominaţi de setea propriei convingeri, stabilim singuri “premiul” şi pornim într-o cursă în care concurăm cu puterile noastre.

Însă germenele geloziei derivă din influenţa anturajului şi, de aici, rezultă un scop ales de acel cineva care duce la iraţionalitate şi anume mândria. Începe o competiţie cu diverse persoane, fără ca ele să ştie că, de fapt, se află în concurenţă cu noi. De toată această situaţie ştie doar mintea noastră, mecanismul care porneşte “cursa”.  Premiul la care râvnim nu e al tuturor, asta dacă nu ne dorim să câstigăm, rând pe rând, ceea ce ar trebui să fie al altcuiva. Acel ideal e unic, trezeşte în suflet spiritul competitiv şi ne conduce în lupta pentru a-l avea. Într-un final, e doar al nostru.

Cursa nu se termină niciodată. Vom găsi mereu altceva pentru care să luptăm, să ne transformăm viaţa într-o competiţie. Se finalizează doar puterile noastre şi este secată sursa inspiraţiei şi, pe parcurs, a motivaţiei. Astfel că, fără motiv, nu există  sens pentru a atinge un scop şi rămânem doar arbitrii în cursa altora.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s