Time of my life

Realizăm – sau, ca să fiu mai clară, realizez – în anumite momente că timpul este personajul antagonist din propriul basm al vieţii. Însă pentru a accentua ironia sorţii, oricât am încerca, finalul nu ne arată niciodată drept câştigători. Astfel că cei patru ani de liceu au trecut atât de repede nu doar pentru mine, ci pentru o întreagă generaţie.

Cred că noi conştientizăm adevărata frumuseţe a liceului abia atunci când suntem puşi faţă în faţă cu finalul acestei etape. Înţelegem că nu am apreciat aşa cum trebuie fiecare moment de eşec sau de “15 minutes of fame”, că am luat decizii pripite şi că întotdeauna a fost loc de mai bine. Este şi normal ca acum, privind înapoi mai dezvoltaţi  ca mentalitate, să nu fim mulţumiţi de ceea ce reprezentam în urmă cu  doi-trei ani. Am evoluat! Şi pentru asta trebuie să le mulţumim prietenilor, profesorilor, dar şi celor care ne-au alimentat perseverenţa şi ambiţia. Însă fiecare etapă are şi un început,şi  ce am lăsat în urmă e doar o parte din adolescenţa noastră. Fiecare caracterizează anii de liceul dintr-o anumită perspectivă, în funcţie de persoana care l-a influenţat (a se citi profesor ), de momentele care l-au marcat şi de replicile comice întipărite adânc în memorie.

Eu am versiunea proprie, în care parcă mă şi văd evoluând de la copilul emoţionat şi temător din clasa a IX-a, la adolescenta de la final de a XII-a,  conştientă că am terminat ceea ce consider a fi “time of my life”. Nu ştiu când au trecut cei patru ani, unde am lăsat o parte din mine şi nici nu îmi pot imagina ceea ce urmează. Însă ştiu că voi păstra întotdeauna ca amintire orice situaţie comică/jenantă, replică acidă/ironică şi feţele noastre dezorientate din timpul testelor la matematică sau fizică.  Căci ce poate fi mai bulversant pentru noi, dacă nu formulele kilometrice de la chimie şi atitudinea ironică a profesorilor când avem – în sfârşit – momente de seriozitate?  Nu voi înţelege niciodată de ce modul de a fi încurajaţi a fost realizat prin scoaterea în evidenţă a puţinelor elemente negative şi de ce a fi “boboc” e sinonim cu “eşti prea mic pentru a discuta cu tine”.

De întreaga experienţă din liceu îmi va fi dor şi peste un an, dar şi peste 10, căci clipele petrecute aici nu le voi putea înlocui niciodată. Pe ultima sută de metri mi-am exersat privirea cu aer de superioritate spre “bobocei”, aşa cum bine ne-au învăţat cei din generaţiile anterioare. Cred că e timpul să predăm ştafeta următorului rând de absolvenţi!

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s