Entre l’enfance et l’adolescence

Îmi displace maturitatea. E perioada cea mai fadă a existenţei noastre. Atunci, totul se bazează pe instinctul de supravieţuire şi nu pe sentimentul plăcut de a fi susţinut de cineva. Însă până acolo, trebuie să mergem pe strada adolescenţei, care are multe semne de STOP impuse de societate. Nu mă gândesc la anumite lucruri imorale sau ilegale, ci la atitudinea de care ne putem folosi doar o singură dată, puerilitatea.

Mulţi consideră că ajunşi la 16 ani trebuie să ne asumăm şi să ne luăm în stăpânire noul caracter. Doar eu văd această vârstă ca o graniţă între două persoane? Între eu – copilul şi eu – adolescentul? Acum câţiva ani credeam că singura diferenţă dintre aceşti doi termeni e transformarea fizică, însă m-am înşelat. Odată cu acest statut trebuie să renunţăm la anumite privilegii şi mici plăceri. Bineînţeles, analizăm situaţii din alte puncte de vedere, şi nu mai vedem magia din lucruri mărunte, acum devenite banale.

Am mai observat că avem tendinţa de a-i critica pe cei mici pentru faptele şi gălăgia produsă, uitând total că şi noi am fost în posesia unui astfel de temperament. În clipele de luciditate ne întrebăm: “Aşa am fost şi eu?”, de parcă memoria se încadrează între adolescenţă şi maturitate. Uneori, utilizăm fraza detestată de noi înşine, dar rostită de adulţi: “Când eram de vârsta lor, nu ştiam de…”.  Copilăria e perioada unei senzaţii de inferioritate. Îi priveşti pe “cei mari” cu admiraţie, dar şi teamă şi aştepţi ziua când vei putea fi ca ei, cei care ţi-au influenţat trecerea prin lume.

Acum trei săptămâni am auzit o fetiţă zicându-i mamei: “Abia aştept să fiu mare!”. Încă nu ştie că după copilărie este lumea reală. În urma sa rămâne neantul. Da, un spaţiu gol, care aşteaptă ca amintirile să îl decoreze.

Anunțuri

About shopping

Fie că suntem nervoase, stresate, frustrate sau doar entuziasmate de oferte, noi fetele găsim diverse motive pentru a ne relaxa la o şedinţă de shopping. Însă trebuie să fim pregătite întotdeauna  pentru o luptă acerbă pe o pereche de pantofi. În următoarele rânduri pot părea superficială, dar nu e acesta cuvântul care să mă caracterizeze.

 Când plec la cumpărături trebuie să îmi repet  că “voi fi calmă şi înţelegătoare”. Deci, înarmată cu răbdare şi o listă cu reguli, plec în junglă.

  • Întâi practic window shopping. Analizez situaţia, dar deobicei nu îmi place mai nimic. NU vreau haine “kitsch-oase” cu sclipici/imprimeuri sau lucruri pe care le-am văzut la altcineva (presupun că e o regulă universală). Operaţiunea durează în funcţie de cât de multe magazine am în vizor.
  • Apoi urmează proba din fiecare shop. Încerc o bluză, a doua, a treia până devin exasperată şi oftez. Nu îmi amintesc să îmi fi plăcut vreodată această etapă. Cere prea mult efort şi se desfăşoară în spaţii relativ mici. Şi dacă nu mă decid, unele vânzătoare sunt atât de drăguţe încât nu ezită să arunce “în şoaptă” cuvinte plăcute.
  • După ce am terminat, reiau primul punct pentru a vedea ce am pierdut prin alte locuri.

 Eu am propria definiţie pentru shopping. Nu e necesar să mă întorc acasă cu multe lucruri inutile. Până la urmă, “a cumpăra” nu are doar valoare materială, ci şi spirituală. O haină, geantă sau o pereche de pantofi nu te încântă doar atunci când sunt la tine în garderobă, ci şi atunci când le observi într-un magazin.     

Opriţi maşina timpului!

Ori s-a stricat maneta, ori cineva a intrat în posesia maşinii timpului. Orele se derulează într-un ritm alert, minutele sunt… prea puţine, iar secundele, pff, inexistente. Pentru mine,ZIUA este echivalentă cu UN MOMENT.

Din cauza acestor aspecte suntem limitaţi de “bariera” pe care nu o putem percepe, dar care există. De ce nu suntem mai presus de timp? De ce nu îl putem controla? Astfel ar fi forţat să construiască totul în favoarea noastră, să stagneze în clipele perfecte, să se întoarcă în trecut când dorim să reparăm o greşeală majoră şi să înainteze înceeet mai mereu. O dată pe săptămână utilizăm cuvintele: “Scuze, nu am avut timp.” sau “Sunt în criză de timp.” Am constatat că repetăm frecvent întrebarea: “Cât e ceasul?” Blamăm tot ceea ce se termină cu măsurabil căci, deh, am vrea să nu mai depindem de unităţi de măsură, ci să fim îndeajuns de puternici să controlăm totul. Ar fi bine dacă aş ajunge la volanul maşinii timpului. Oare am nevoie de instrucţiuni sau carnet de conducere? Sau elementul principal este imaginaţia?

 Până atunci, însă, trebuie să ma supun minutelor care îmi coordonează fiecare moment al vieţii. Şi dacă în viitor vom fi capabili să modificăm ceva din rutină, acel “ceva” se va materializa în principalele 24 de ore.

Succesul, o artă?

“Succesul? Ireal, un punct dificil de atins. Iar pentru a cuceri topul avem nevoie de adevărate armuri dacice.”, am tinde să spunem. Însă acesta nu e motto-ul meu în viaţă. Mereu am crezut că pot fi mai presus de ceilalţi şi mi-am supraestimat puterile. Însă şi optimisul e o armă ce te ajută în lupta pentru cucerirea succesului. De-a lungul timpului am încercat să găsesc reţeta potrivită, deşi nu am ajuns la forma completă. În final am compus o listă a celor 7 lucruri ce definesc succesul sau piramida succesului:

  1. Ambiţia – prima pe listă şi cea mai importantă. Fără aceasta nu poţi construi treptele spre vârful piramidei succesului. Mai simplu, baza realizării. Ea este cea care îţi garantează împlinirea în toate aspectele vieţii.
  2. Perseverenţa – dacă am spune că ambiţia este lacătul uşii ce ne desparte de succes, atunci perseverenţa s-ar metamorfoza într-o cheie.
  3. Narcisism – este bine uneori ( nu mereu ) să te consideri centrul Universului. După ce îndeplineşti această cerinţă vei fi mai sigur pe tine. Nu te subaprecia în fiecare moment, căci dispare şi încrederea de sine.
  4. Optimism – cum să îţi lipseasca? Zâmbeşte, spune-ţi că totul va fi bine!
  5. Egoism – se poate folosi în cazuri de urgenţă. E bine să îl ai la îndemână. Nu se ştie niciodată când îţi va fi de folos.
  6. Muncă – ar trebui să stea lângă “ambiţie” şi ”perseverenţă”. Rolul său e poate mai important decât al celor enumerate mai sus.
  7. Atitudine – de ce nu? Nu vei câştiga nimic stând în lumea ta şi tăcând atunci când poate ai ceva important de spus. Îndrăzneşte!

E bine de ştiut că şi experienţa are rolul său. Însă la vârsta mea nu o pot adăuga, încă, în lista de mai sus. Aspectele enumerate sunt suficiente şi îmi aduc în fiecare zi cantitatea recomandată de fericire.

Liber la scris… de mână!

Am preluat o leapşă de la Radu, iniţiată de utopiabalcanică. Ar trebui să dovedesc că ştiu să scriu de mână.

Încă mi se pare interesant cum pot prinde contur cuvintele pe o pagină de caiet, şi asta doar cu puţin ajutor din partea mea. Până acum câteva luni mă foloseam de pix ( şi de creion ). Dar am regăsit fantezia stiloului, aşa că m-am întors la vechiul prieten. Ce vals suav dansează pe o foaie! Îl recomand. 😀

Andreea-0188

Dau leapşa mai departe tuturor celor care vor să o preia.