Secetă

     Imagine

   Fără o ploaie semnificativă de idei, cuvintele ȋncă ȋmi sunt ascunse sub stratul gros al tăcerii. Suferă, se zvârcolesc ȋn lanțurile banalului, se răzvrătesc continuu ȋncercând să capete un sens… să prindă viață. Așteaptă eliberarea din cotidianul lipsit de culori și ȋși doresc să facă parte dintr-o lume a imaginației, a perfectului.                  

    Sunt ȋnsetate. Râvnesc de luni ȋntregi la ploaia măruntă care le modelează forma și le orientează existența. Doar picăturile dese ale cunoașterii le readuc la suprafață și, prin diversitatea lor, le conturează, le conferă unicitate și le prezintă lumii. Nu am aflat ȋncă dacă doar de “ploaie” au nevoie pentru a renaște din tăcere, ȋnsă știu sigur că eu sunt cea care are puterea de a le arde și de a le găsi, treptat, sub stratul de cenușă. Eu sunt creatorul propriei minți, deci, a cuvintelor care țopăie nerăbdătoare ȋn gând, așteptând să facă cunoștință cu infinitul.

     Da! Odată ȋntipărite ȋn mintea și inimile noastre, cuvintele nu ne aparțin doar nouă, ci și  eternității. Nu e nimic mai profund ca un cuvânt scrijelit pe fiecare ramură a sufletului sau pe rădăcinile vieții. Cred că ajungem să căpătăm cu adevărat un sens al existenței doar  când chiar și cel mai mic cuvânt renaște din cenușa minții. Doar atunci suntem capabili să ȋnțelegem că suntem și creatori, nu doar marionete ale timpului; că suntem liberi, nu prizonieri ai destinului și că noi suntem stăpânii unei ploi torențiale: cea a cunoașterii.

    E secetă. E lipsă de povești, de fantezie, de magia din spatele fantasticului. E un teren arid care asteaptă dansul alert al ploii pentru a avea forța de a descătușa cuvintele. E o vară caniculară, ȋn care soarele ascunde esența…

Imagine

Anunțuri

Gasit.Comentat

Timp liber :>. Si ce as putea face? Mai vizitez putin blogul, mai aflu unele, altele… Si acum ( imi dreg glasul ), am zis eu in vreun post anterior ca am vizionat High school musical 1,2,3,4,5…??? Sau ca mi-ar place? 🙂 Ne :-j.

So, aici nu veti gasi ceva de genu`:

  • versuri fabulos high school musical 2
  • fabulos high school musical versuri
  • fabulos high school versuri
  • caine politist rex

Concluzie: aceeasi tema, acelasi search, dar altfel ordonate cuvintele ( poate, poate il gaseste pe Zac Efron in persoana pe aici. S-o fi ascuns si el… ) si nici caini politisti antrenati pentru nu stiu ce operatiune secreta :)). E doar cainele meu! Cred ca mi-a ajuns pe azi. :”>

High School

High school, high school, high school. Acestea sunt cuvintele care de cateva zile incoace mi-au umblat prin minte si nu am putut scapa de ele.  Dar uite ca maine voi putea renunta la acele intrebari chinuitoare, ganduri solicitante si la emotii. :> Voi fi liceancã! Off, entuziasmul asta. Dar lasa… 4 ani de liceu trec repede. Cred! :-”  Profesori noi ( fiecare cu alta personalitate :-s ), colegi noi si alte experiente. :>

Cateva amintiri imi trec fugitiv prin minte. Dar imediat incerc sa le uit si sa ma gandesc la ceea ce se va intampla incepand de maine. Acum o sa fiu eu in postura de liceanca si nu o sa ma mai amuz pe seama celor mai mari care erau suparati de tezele dificile si profii duri. 🙂 Acum o sa vad EU cum se simteau EI la momentul respectiv. O sa imi dau seama ca nu le era usor, asa cum nici mie nu o sa imi fie. Si o sa ma rog sa mai fiu macar pentru cateva clipe in clasele gimnaziale. 🙂 Sa retraiesc acele momente impreuna cu fostii colegi, sa avem teme usoare si mai mult timp pentru distractie. Sunt constienta ca nu se poate, dar macar cu gandul sa zbor inapoi in trecut ( nu ca mi-as dori asa de mult ) . :))

Hm… cred ca ar trebui sa inchei discursurile melancolice, sa arat ca de fapt sunt ff. bucuroasa ca incepe scoala ( sunt una din putinele persoane ) si sa vad si lucrurile bune din viata de colegiu. :> Deoarece nu totul depinde de profesori si teme. :>

        So, la cat mai multe teme!