Fericirea e subiectiva

    Formulăm definiții universale pentru fiecare element care ne caracterizează existența. Ne lăsăm pierduți ȋn dansul lent al cuvintelor ce fac necontenit piruete ȋn jurul nostru și uităm să oferim propriile interpretări lucrurilor care contează cu adevărat. Lăsăm obiectivismul să ȋnlocuiască treptat orice urmă de atingere personală, astfel devenind ușor de comparat, mental, cu restul. Sentimentul de generalizare ne acaparează, da… ȋnsă fericirea cine o poate ȋncadra ȋn categoria de universal?

    happiness-keep-calm-photography-quote-Favim.com-208054 Fericirea e subiectivă. Totodată e și instabilă; are nenumărate interpretări, ȋn fiecare zi altele. Este proiectată ȋn profunzimile sufletului de o privire ȋnsetată de beatitudine, de ȋmplinirea deplină și chiar de gesturi mărunte. De fapt, există moduri infinite ȋn care aceasta poate prinde rădăcini ȋn interiorul nostru.

    Fericirea este creată, dar la rândul său creează. Oferă unicitate prin căile prin care este ȋnțeleasă, definită și simțită. Dăruiește empatie, putere, liniște și schimbă diferite aspecte ale vieții. E ca un pictor, doar că pensula sa alunecă lin pe pânza albă a timpului colorând perspective și destine. Iar noi… rămânem la stadiul de autor al cărui manuscris intitulat generic “Fericirea” are nevoie de note de subsol pentru a căpăta un sens atât de personal nouă.

      Fericirea spune o poveste. Pentru ieri, pentru azi și pentru totdeauna… pentru fiecare ȋn parte.

Fabrica de sentimente

Suntem dominați de diverse trăiri. Teamă, fericire, incertitudine, toate acestea compun ceea ce noi numim sensibilitate sau “partea umană”. Într-o oarecare măsură, sufletul reprezintă motorul ȋntregii noastre expresii, pe când sentimentele ar putea fi foarte bine comparate cu combustibilul fără de care am deveni niște persoane plate. Dar oare cât de mult ne definește această latură?Imagine

Ne-am gândit vreodată că poate ceea ce simțim e doar o ȋncercare timidă a rațiunii de a ascunde adevăratele trăiri? Că sentimentele sunt conectate ȋntre ele de fața nu tocmai plăcută a societății și de impresiile pe care aceasta ni le lasă?  Cred că un sentiment derivă din altul; chiar dacă sunt diametral opuse, unul are puterea de a prelungi și de a accentua efectul celuilalt. Doar ȋn noi se află capacitatea de a creea trăiri secundare care să ne ȋnșele mintea și care să disimuleze ȋn fața necunoscutului și a ceea ce considerăm a fi străin. Mai cred că suntem capabili să ne lăsăm conduși de sentimente doar ȋn limitele ȋn care  nu devin propriul dușman și nu reprezintă un atac la integritatea noastră; ȋn momentul ȋn care acestea trec de acele bariere, modul de a riposta e de a da naștere unor noi trăiri. Poate că sufletul nostru e pură chimie. Sentimente aflate ȋn  reacții catalizate de diferite amintiri sau acțiuni… atât de simplu. Speranța derivă din suferință combinată cu agonie, dezamăgirea derivă din eșec, ȋncrederea derivă din sinceritate așa cum și fericirea derivă din iubire (iar aici, ideea ȋn sine e reversibilă).

Într-un final cred că suntem ceea ce simțim. Sentimentele se reflectă ȋn gândirea noastră, dar și rațiunea se reflectă ȋn sentimente. Așa că trăirile sunt rezultatul complementarității dintre minte și suflet…

F5E104B0920018D1E3EBAF66C2D96868

Trezirea

A mai observat cineva că iarna e anotimpul sentimentelor profunde? Cum frunzele tomnatice creează iluzia unor gânduri ce par a fi cât mai departe de universul personal, aşa şi fulgii te înconjoară cu liniştea pe care o transmit, îţi redau visele şi puterea de a vedea dincolo de aparenţe.

Sunt singurele anotimpuri care se depărtează de eticheta de superficial, care îţi permit să te detaşezi de fundal, să fii tu şi nu un amestesc de personalităţi şi caractere. Sunt unicele momente în care natura, în toată splendoarea sa, te ajută să vezi mai departe de perimetrul tău. Vântul nu poartă doar frunze şi zăpadă… sau poate asta face… sau poate suntem prea ocupaţi pentru a observa esenţa. Poate printre ele regăsim bucăţi de suflet, imagini pe lângă care am trecut şi, posibil, o oglindă a ceea ce am fost demult.

E momentul pentru o schimbare, dar nu de exterior. Trebuie una pentru interior, una care, deşi nu e vizibilă, totuşi să se observe. Acum avem suficient timp pentru a trăi, încă o dată, în trecut. Întradevăr, să fii prezent acolo unde ştii că ţi-ai lăsat amprenta nu e tocmai o opţiune. Însă dacă secundele îngheaţă pentru a-ţi putea oferi cadoul reîntoarcerii, de ce ai fi sceptic? De ce nu ai accepta? Totul este sincronizat perfect pentru a creea o lume feerică, un spaţiu ireal desprins din propriile noastre dorinţe. Până şi stelele îşi pierd din strălucire, devenind regine de gheaţă, fiind mereu atente la paşii noştri stingheri.

Da… deja mă simt captivă printre noi trăiri, sentimente şi iluzii. Ştiu că e doar începutul, că iarna mi-a pregătit surprize şi că, înaintând, le voi descoperi. Nu mă sperie noutatea, ci doar intensitatea cu care îmi voi petrece acele clipe.