The mirror to your soul

Privești, absent, fiecare reflexie a ceea ce compune ȋntregul concept fizic de “sine”. Vizualizezi, analizezi, cauți mereu aceleași trăsături perfecte sau imperfecte și nu uiți niciodată de limita dintre cele două. Cercetezi doar concretul, palpabilul, te limitezi la ceea ce ȋți e deja cunoscut, fără a trece de bariera, să-i spunem, anatomică. Unde ȋți este curajul, puțina nebunie care alimentează curiozitatea?  Unde ȋți este nevoia de a descoperi idealul sau, și mai bine, adevărata esență a sufletului?

Întreaga viață te afli ȋn căutarea elementelor care te definesc, persoanelor care aduc schimbare și noutate, ȋnsă ai observat că această cursă nu se termină? Îți fură energia, te epuizează, iar ȋn final ȋncă mai ai ȋntrebări, ȋncă mai cauți definiția exactă a sinelui. Ia o pauză. Întoarce oglinda care reflectă mai mult decât un chip obosit, așază-te confortabil și pregătește-te de o călătorie spre adevăratul “sine”. Sufletul. Detașează-te de ceea ce te ȋnconjoară, privește atent spre haosul interior, ȋnțelege că esența se află chiar ȋn acea dezordine de trăiri și sentimente. Nu ȋncerca să organizezi un loc ȋn care răvășeala spune mai multe despre tine decât orice cuvânt. Lasă-te pătruns de orice simțire, dansează lent pe muzica dictată de interior, călătorește spre cunoaștere. Acum spune-mi; cine ești cu adevărat?

Descriem fiecare zi, fiecare persoană ȋn câteva cuvinte. Însă ne este greu să găsim frazele necesare să ne caracterizeze. Ne ȋmpiedicăm de elemente fizice, banale, evităm să schițăm interiorul. Privind spre sine, eu mă regăsesc la ȋnceputul unui drum pavat cu sperante, iluzii, deziluzii… Stau neclintită și privesc cum copacii ȋnșirați de-a lungul său ȋnfloresc ȋncetișor, schimbându-mă. E liniște acum; e liniște fiindcă nu am ȋnceput să caut. Sunt conștientă că odată cu primii pași făcuți pe acel drum, haosul creat de sentimente mă va acapara; doar atunci voi ști că m-am regăsit. TU cine ești?