Până nu demult am considerat scrisul ca o altă formă de artă prin care fiecare își împărtășește viziunea despre lume. Unii dintre noi pictează, alții își exprimă ideile prin intermediul muzicii, în timp ce restul aleg să își facă cunoscute impresiile prin intermediul cuvintelor așternute pe o pagină albă, în spatele unui pseudonim care îi apară de critică. Ce au în comun toate aceste forme de exprimare? Emoția. Libertatea gândirii, dar și libertatea sufletească.
Tindem să credem că, prin a scrie, delimităm ficțiunea de certitudine, însă adevărul e că uneori ne aflăm la hotarul dintre cele două universuri, pendulând nehotărâți între a descrie realitatea așa cum e sau a adaugă acel strop de magie necesar „frumosului”. Dar suntem complecși; ne face plăcere să ne chinuim confirmându-ne de fiecare dată cruzimea cotidianului, dar ne liniștim sufletul evadând câte puțin în minunata lume a literaturii.
Până acum poate că am vorbit din postura cititorului, însă atunci când rolurile se inversează și mă aflu în fața tastaturii, constat că fiecare cuvânt așternut are efect terapeutic. Îmi adun toate ideile într-un spațiu care, încet, capătă sens și îmi conturează personalitatea și modul de gândire. Tot haosul din mintea mea devine ordine, aproape tot ce e irațional își găsește logică, iar eu, ei bine, mă eliberez. Pentru mine această așa-numită „curățenie generală mentală” funcționează și, după această sesiune de scris, simt că mintea îmi poate încorpora iarăși mii de gânduri.
Scriem când ne aflăm în dificultate, căutând răspunsul printre rânduri. Scriem când vrem să ne facem auziți, dar suntem stăpânii cuvintelor însă nu și a vocii. Scriem pentru a elibera furia, pentru a ne detensiona. Scriem pentru a uita. Deci, pentru fiecare dintre noi, „a scrie” are valențe diferite. Rămâne de văzut ce valoare dorim să îi conferim în momentul în care ne deservim de acesta.
Eu am aflat. Pentru mine, scrisul e arta eliberării. Arta de a te redescoperi. De a te descrie. De a fi TU.
Un mix de idei 